William Strickland by John Neagle 1829

William Strickland (1788 – 1854) este unul dintre marii maeştri ai perioadei de început a arhitecturii americane şi unul dintre fondatorii stilului neo-clasic american, numit şi Greek revival.

Elev al lui Benjamin Latrobe, pe care istoria arhitecturii îl creditează drept primul arhitect american profesionist, tânărul Strickland a învăţat repede tainele meseriei, devenind unul dintre cei mai reputaţi arhitecţi americani ai timpului său. După numai doi ani de ucenicie, el a reuşit să proiecteze mai întâi Sala Masonică (Masonic Hall, 1808-1811- care nu mai există astăzi), după care – la doar 27 de ani – a câştigat două comenzi importante în acelaşi an (1815): cea pentru Biseria Episcopală St. John din Northern Liberties (biserica noastră) şi cea pentru Second Bank of the United States (1818–1824). Aceste două monumente, care au marcat naşterea stilului neo-clasic american şi care, din fericire, au supravieţuit amândouă intacte, îi vor aduce talentatului arhitect o notorietate neaşteptată.

Biserica Saint John

Merită să menţionăm că proiectul cu care el a câştigat concursul pentru Second Bank, în defavoarea propriului său profesor, era inspirat din arhitectura Parthenonului din Atena. Ulterior, profilul Băncii va apărea pe fundalul portretului său, executat de John Neagle, în 1829, şi care se păstrează în Galeria de Artă a Universităţii Yale. Au urmat două clădiri în Philadelphia, care il recomandă deasemenea ca un mare arhitect: US Naval Asylum (1826–1833), şi US Mint (1829–1833, demolată), precum şi frumoasa clădire a Merchants' Exchange (1832–1834, inspirată din arhitectura Monumentului lui Lisicrate, din Atena), ambele din Philadelphia, PA.

În a doua parte a vieţii, Strickland se va muta în sud, la Nashville, TN, unde in 1845 va proiecta şi conduce lucrările Capitoliului Statului Tennessee, ultima sa lucrare majoră. Va muri la 7 aprilie 1854, în timp ce supraveghea lucrările de construcţie, fiind înmormântat într-un cavou special, chiar în interiorul clădirii.