Father Nicolai Buga

Pr.Iconom Stavrofor Nicolai Buga - Paroh

M-am născut în anul 1952, în Berchişeşti, judeţul Suceava, România, fiind sigurul copil al familiei Leon şi Eleonora Buga. Părinţii m-au crescut în spiritul împlinirii datoriei, al respectului faţă de semeni şi al fricii de Dumnezeu. Când comuniştii le-au luat pământul, în 1962, pentru a mă purta la şcoală, tata a plecat să muncească în mină.

Vecinătatea bisericii şi prietenia caldă a familiei regretatului părinte Gheorghe Ilisei au jucat un rol important în formarea mea ca viitor teolog şi preot, părintele Ilisei fiindu-mi nu numai duhovnic, ci şi model şi îndrumător. După absolvirea Liceului teoretic din Gura Humorului, cu binecuvântarea duhovnicului, am urmat cursurile Institutului Teologic (astăzi Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” a  Universităţii Lucian Blaga) din Sibiu, pe care le-am încheiat în anul 1975, când mi-am susţinut teza de licenţă la disciplina Istoria Bisericii, sub îndrumarea regretatului Pr. Prof. Dr. Milan P. Şesan, obţinând astfel titlul de licenţiat în teologie.                                                                                                 

După doi ani de ghidaj ca muzeograf la Mănăstirea Voroneţ, în 1977, m-am căsătorit cu domnişoara Rodica Ignătescu, profesoară de limba franceză la Liceul din Gura Humorului. Împreună avem doi fii: Lucian-Leonard, programator IT, şi Andrei-Liviu, avocat.  

În martie 1977, am fost hirotonit preot pe seama Parohiei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din oraşul Solca, jud. Suceava.  Între anii 1985-1989, am restaurat biserica-monument istoric a fostei Mănăstiri Solca (1611-1623), ctitoria voievodului Ştefan Tomşa II, devenită, după ocuparea Bucovinei de către habsburgi (din 1775), biserică de mir.                                                                                                                                                             

Între anii 1990 şi 2006, am funcţionat ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, unde am predat Patrologia şi Istoria Bisericii. În acelaşi timp, am slujit la Biserica Sfântul Visarion (Piaţa Romană), din Bucureşti. Aici, în anii '90, am reînviat tradiţia vestitelor “Concerte Visarion”, iniţiate în perioada interbelică de Părintele Ioan D. Petrescu şi compozitorul Paul Constantinescu, dirijorul de atunci al corului bisericii. Iubitorii muzicii corale îşi mai amintesc şi azi de concertul susţinut la Biserica Visarion de Corul de Cameră Madrigal, sub bagheta regretatului Marin Constantin, sau de cel al Corului Filarmonicii din Bucureşti, condus de Silvia Secrieriu, din cadrul Festivalului George Enescu. 

În anul 2000, am fost onorat să fiu inclus, alături de unii distinşi venerabili profesori de teologie, printre cei ce au primit ordinul Steaua României.           

De la 1 decembrie 2006 şi până în prezent, împreună cu Preoteasa Rodica, slujesc frumoasa comunitate a românilor ortodocşi din Philadelphia, PA.

 

Diacon Timotei Avram

M-am născut pe 3 septembrie 1982, în New York, NY, din părinţii Simion şi Aurelia Avram. Am fost crescut şi mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii  în oraşul Reading, PA. Am absolvit Liceul din Reading în 2001 iar în toamna aceluiaşi an am început cursurile Facultăţii de Finanţe, din cadrul Community College, din Philadelphia.

Am cunoscut-o pe viitoarea mea soție, Simona, în 2001,  şi ne-am căsătorit pe data de 11 martie 2002.

Unul dintre cele mai importante şi semnificative momente din viața mea a fost convertirea mea la Ortodoxie, fiind botezat în Biserica Ortodoxă pe data de 18 iulie 2004. M-am convertit de la credința penticostală, ambii mei părinții fiind penticostali, iar tatăl meu - pastor al bisericii penticostale române din Reading, PA.

În 2006, m-am înscris la facultatea de teologie a Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, pe care am               absolvit-o în 2011, obţinând diploma de licenţă în Teologie Pastorală. Am fost hirotonit diacon de către IPS Arhiepiscop Nicolae la 19 august 2012. Împreună cu soția mea, avem doi copii: Alexandru Timotei, născut în 2005 şi Daniel Robert, născut în 2013.